Bruschete de mamaliga crocanta cu cascaval - Aperitive vegetariene

Ador mămăliga de când mă știu.
Aveam 6 ani când am făcut prima mămăligă la soba cu plante de porumb într-un ceaun de tuci enorm.
Nu eram destul de înaltă ca să o mestec așa că am pus o ladă de lemn sub picioare.
Am scris în 14 Nuanțe de Roșu despre asta.

Când eram mică, făceam mămăligă de 2-3 ori pe zi.
Deși știam că puteam tăia felii mămăliga rece ca să le frigem pe plită sau în foc, nu o făceam pentru că și porcii trebuiau hrăniți iar ei iubeau grozav mămăliga rece.

Acum, de când cu grătarele, parcă n-ai cum să nu prăjești mămăligă pe ele. Asta pentru că devine incredibil de gustoasă.

Ideea ce îți dau acum, nu este cine știe ce ingenioasă, dar este deosebit de delicioasă și simplu de făcut - chiar dacă nu ai grătar că se poate face în tigaie, sau la cuptor (dar durează mult mai mult).
Optimă idee când îți rămâne mămăligă și nu știi ce să faci cu ea.
O poți pune în lapte fierbinte, dacă nu știai.
Dar dacă nu-ți place laptele cu mămăligă, atunci fă aperitivele astea.

Tot ce ai nevoie este mămăligă rece tăiată felii, și cașcaval ras sau orice fel de brânză care se topește - mozzarella de exemplu.
Nu-ți dau numărul de porții căci depinde de câtă mămăligă ai.
Sunt gata în maxim 10 minute.

În cartea Rețetele Bunicii Învățate de la Mama este o rețetă de boț de mămăligă de la care m-am inspirat pentru idea de azi.
Dar sunt sigură că mulți oameni o fac deja.
N-am inventat-o eu. Nu-mi sări în cap că mă doare și fără asta.


Mod de preparare
  • Taie mămăliga felii de circa 1 cm înălțime. 
  • Rade brânza sau taie-o feliuțe subțiri (circa 2-3 mm). 
  • Încălzește o tigaie care nu lipește. 
  • Pune 2-3 linguri de ulei într-o tigaie care nu lipește. 
  • Când s-a încălzit uleiul, pune feliile de mămăligă și lasă-le la prăjit pentru circa 2 minute - foc mediu. Întoarce-le când vezi că-s puțin arămii. Ai grijă să nu le arzi. 
  • După ce le-ai întors, pune pe fiecare felie câte 1 lingură plină de cașcaval ras. Nu trebuie să-l distribui uniform căci se va topi în circa 1 minut. 
  • Prăjește tot cam pentru 2 minute. 

Servește cu salată de crudități, varză murată, murături, gogoșari, etc., poate alături de mici?



Mențiuni
  • Optimă idee de aperitiv la orice fel de petreceri. 
  • Pune și niște ciuperci deasupra cașcavalului, sau separat pe alte felii de mămăligă prăjită ca să fie vegane. 
  • Pe felii de mămăligă prăjite poți pune absolut tot ce vrei, inclusiv roșii tăiate exact ca la bruschete. Crede-mă pe cuvânt că faci o impresie pe cinste. 
  • Cum am zis, le poți găti și la aragaz, dar durează cam 20 de minute și consumi gaz/electricitate aiurea. Dar cel mai fain ies pe grătar. Eu n-am aici. 
  • Se pot servi și reci. 


Apreciezi? 
Fiecare like, share, comment (îmi place, distribuie, comentariu), etc. este important. 


Orice inițiativă este apreciată, oricât de mică, numai să fie pozitivă. 


Și dacă îți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima? 

Cum și unde găsești cărțile mele? 
În mediul online tastând „cărți de Cristina G.” , dar și comandându-le la librăria ta preferată. 
Sau apăsând pe link-urile de mai jos.
Pe YouTube am diferite vlog-uri grozav de amuzante.

***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii ținut la curent cu toate surprizele ce pregătesc și alte inițiative interesante. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

***

Ești interesat de cărți de rețete? 
Am publicat 14 pe care le găsești în ambele formate: electronic și de hârtie în mediul online.
Cum am zis mai sus, scrie „cărți de Cristina G.” (cu punct după G.) în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate pe Amazon, Google Books, Draft2Digital, etc.

Uite titlurile:
  • Cele mai Populare Rețete ale Bunicii Învățate de la Mama: Mâncăruri Nostalgice
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate  
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat 
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV
  • 41 de Rețete fără Gluten
  • 41 de Rețete de Chiftele, Omlete și Alte Aperitive 
  • 41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Alte Dulciuri 
  • 41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri 
  • 41 de Rețete Dulci și Sărate de Post 
  • 41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători
  • 25 de Rețete Rapide din Cartofi – Bucate Vegane Fără Gluten pentru Începători
  • 25 de Rețete Rapide din Orez – Bucate Fără Gluten Pentru Începători

Niciun comentariu

Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganță deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.

Cel mai bun rizoto pe care l-am mâncat vreodată!

Orez cu păstăi, lobodă, ardei, mărar: Rețetă vegană, fără gluten

Iubitor de mâncare, Nu știu tu, dar eu ador orezul gătit în stil italian. Risotto adică. Și, de când am lucrat cu niște chefi italieni ...