Mai întâi de toate, trebuie să recunosc că am mâncat couscous de 3 ori în viața mea.
Apreciezi?
Nu ezita să mă susții cu un like, share, comment (îmi place, distribuie, comentariu), etc.
Orice inițiativă este apreciată, oricât de mică. Numai să fie pozitivă.
Și dacă îți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima?
Cum și unde găsești cărțile mele?
În mediul online tastând „cărți de Cristina G.” , dar și comandându-le la librăria ta preferată.
Sau apăsând pe link-urile de mai jos.
Și știi ce?
Nu mi-a plăcut. Nu. DELOC!!!
De două ori a fost complet insipid, a treia oară a fost super sărat.
Am zis că n-am să pierd în viața mea timpul să gătesc așa ceva.
Și ce mare prostie am făcut!
Cum să nu mă gândesc eu că orice mâncare poate fi gătită în feluri personale când asta promovez de o viață?
Uite că nu m-am gândit.
Vorbesc mereu de obiectivitate, compromisuri, adaptări și stiluri personale iar apoi refuz să gătesc ceva pentru că nu mi-a plăcut cum au gătit alții.
Hmm.
Oameni ciudați. Eu adică.
Asta e.
Oricum, acum vreo 3 luni, am luat o pungă cu couscous așa la panaramă. Era la ofertă de fapt.
Ofertele mă atrag. N-are cum altfel. Sunt femeie.
Tu cum zici couscous sau cușcuș?
Eu n-am zis niciodată cușcuș. Dar am auzit pe unii.
Are un nume străin deci asta folosim: couscous. Zic eu.
Da am luat couscousul ăsta și m-am apucat de treabă, dar de capul meu așa.
Am rămas atât de impresionată că am făcut de 3 ori până m-am apucat de scris 14 Nuanțe de Roșu.
După aia n-am mai avut timp de nimic.
Am făcut poze la rețete, dar nu mai știu pe unde sunt.
Astăzi, după ce am vorbit cu Orieta - de la Indrani Handmade - m-am gândit că-i timpul să-mi gătesc ceva cald, ca pe timpuri. Că sigur îmi lipsesc o groază de vitamine și minerale din corp. Asta se întâmplă când mănânci numai biscuiți.
În plus, am 6 bloguri de rețete pe care ar trebui să public că de-aia le-am lansat.
Dar când ai visuri mai mari decât tine, te concentrezi pe ele. Pe visuri adică... pe ce altceva?
Dar hai să dau rețeta asta fabuloasă care mi-a luat doar 10 minute.
În primul rând nu te lua după poze, cantitatea ce am gătit eu este uriașă.
Mi-am făcut mâncare pe 4 zile. Și asta din greșeală pentru că am uitat cât de mult se umflă couscousul. Nu am multă experiență cu el.
Nu a fost chiar din greșeală dacă mă gândesc, sunt încă foarte ocupată cu lansarea amintirilor din copilărie. Am făcut un măcel cu ele. Un măcel rău de tot. Dar îl repar acum.
Atenție: couscousul conține gluten. Nu este așadar bun pentru celiaci.
Ai grijă dacă ești intolerant la gluten.
Eu nu am fiert couscousul ci am turnat apă fierbinte peste el. A fost mai mult decât suficient.
Am pus 4 linguri de sos de soia - de aia are culoarea asta dubioasă. Dar gustul este super! |
Specificații tehnice
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 10-15 minute
Porţii: 4
Ingrediente
- 1 cană de couscous = 250 g circa
- 1 ceapă galbenă sau de care ai
- 1 cățel de usturoi sau 1/2 linguriță de usturoi praf
- 100 g de ciuperci - eu am pus din conservă, gătite deci (albe). Tu pune de care ai
- 50 g de sfeclă roșie - ca mai sus, era de la borcan, gătită
- 4-5 linguri ulei de măsline sau de care ai
- sare după gust
- 2.5 căni de apă fierbinte = 600 ml
- Opțional: 1 lingură de semințe de coriandru
- Tot opțional: 1/4 linguriță turmeric, 1/4 linguriță piper negru măcinat, 1/4 boia de ardei iute
- Cum am menționat mai sus, eu am pus 4 linguri de sos de soia și iese super bun, dar nu mi-a plăcut culoarea. Pune dacă vrei, dar nu-i obligatoriu.
Mod de preparare
- Pune couscousul într-un bol încăpător rezistent la căldură.
- Încălzește apa și când fierbe, toarn-o peste couscous amestecând bine până când apa a cuprins toate boabele. Dacă arată prea uscat ori pare să nu fie deajuns, mai adaugă jumate de cană. Te-aș sfătui să adaugi apa pe rând întotdeauna. Dar, din câte am observat, oricâtă apă ar avea couscousul, o absoarbe toată. Numai să nu fie prea puțină. Cum am zis, eu nu l-am fiert și dacă nu are suficientă apă, rămâne crud.
- După ce ai pus apă fierbinte destulă și ai amestecat, curăță ceapa, eventual un cățel de usturoi, ciupercile, sfecla. Spală-le bine.
- Taie ceapa, eventual usturoiul, ciupercile peștișori sau cum vrei tu.
- Dacă sfecla e crudă, dă-o pe răzătoarea mare sau tai-o cubulețe de circa 1 cm - arată grozav. Nu mai mari că rămâne crudă.
- Pune uleiul la încălzit într-o tigaie mai adâncă cu diametrul de 20 cm.
- Când uleiul e încins, adaugă ceapa și eventual usturoiul tocat (boabele de coriandru). Amestecă, lasă pentru circa 1 minut sau până devine aurie (ceapa). Nu cumva să arzi ceapa sau usturoiul că se amărăsc.
- Adaugă ciupercile și sfecla, amestecă bine, lasă 7 minute dacă-s crude, dacă-s coapte 4 minute sunt destule.
- Adaugă couscousul, sare după gust, (eventual turmericul, piperul negru) amestecă super bine. Lasă 4-5 minute amestecând din când în când.
Nu arată deloc apetisant, recunosc, dar te asigur să-i super delicios. |
- Servește cald sau rece.
Mențiuni
Optimă idee pentru o petrecere cu servire la bufet (prânz, cină - la servici - picnic, drumeție) pentru că se poate face cu 1 zi înainte.
Apreciezi?
Nu ezita să mă susții cu un like, share, comment (îmi place, distribuie, comentariu), etc.
Și dacă îți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima?
Cum și unde găsești cărțile mele?
În mediul online tastând „cărți de Cristina G.” , dar și comandându-le la librăria ta preferată.
Sau apăsând pe link-urile de mai jos.
- https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
- https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
- Google Books
- Draft2Digital
- https://www.facebook.com/creatiideCristinaG/
- https://twitter.com/authorcristinag
- https://www.facebook.com/authorcristinag/
- https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/
Pe YouTube am diferite vlog-uri grozav de amuzante.
***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii ținut la curent cu toate surprizele ce pregătesc și alte inițiative interesante.
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.
Ești interesat de cărți de rețete?
Am publicat 14 pe care le găsești în ambele formate: electronic și de hârtie în mediul online.
Cum am zis mai sus, scrie „cărți de Cristina G.” (cu punct după G.) în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate pe Amazon, Google Books, Draft2Digital, etc.
Uite titlurile:
***
Ești interesat de cărți de rețete?
Am publicat 14 pe care le găsești în ambele formate: electronic și de hârtie în mediul online.
Cum am zis mai sus, scrie „cărți de Cristina G.” (cu punct după G.) în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate pe Amazon, Google Books, Draft2Digital, etc.
Uite titlurile:
- Cele mai Populare Rețete ale Bunicii Învățate de la Mama: Mâncăruri Nostalgice
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV
- 41 de Rețete fără Gluten
- 41 de Rețete de Chiftele, Omlete și Alte Aperitive
- 41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Alte Dulciuri
- 41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri
- 41 de Rețete Dulci și Sărate de Post
- 41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători
- 25 de Rețete Rapide din Cartofi – Bucate Vegane Fără Gluten pentru Începători
- 25 de Rețete Rapide din Orez – Bucate Fără Gluten Pentru Începători
Niciun comentariu
Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganță deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.