Hai cu rețetele de vară, cu ingrediente autohtone, de preferință îngrijite de tine.
Dacă n-ai pământ, nu ți-l dori.
Habar nu ai câte eforturi ar trebui să faci în fiecare zi ca să-l ții curat. Că buruienile cresc și pe secetă, și pe ploaie, dar plantele ioc. Adică nici pe una, nici pe alta. Crede-mă pe cuvânt, dacă e prea multă ploaie, putrezesc până și semințele - dacă e secetă, nu iese nimic sau se usucă tot. Iar să stropești, costă. Nu face ața cât față, din nefericire. Dar despre asta pe https://devorbacucristinag.blogspot.com.
Jale anul ăsta, ca-n mulți alți ani. Schimbarea climei ne joacă pe degete.
Câteva precizări:
Specificații tehnice

- Ca în multe dintre rețetele mele, am folosit fasole de la conservă (deja fiartă) pentru că n-am fasole uscată cum aveam odată... de la țară... de la părinți.
- Celelalte ingrediente au fost proaspete - direct din grădină.
Eu tai ca pentru rațe- n-am nici timp, nici răbdare |
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 5 de minute dacă fasolea este fiartă. Dacă nu, adaugă și timpul de fierbere al fasolei
Porţii: 2
Ingrediente
- 1 conservă de fasole de care ai. Eu am folosit albă (după cum se vede, cred). Dacă ai fiartă tu e și mai bine căci știi ce-ai fiert. Cam 300 g în total. Pe conservă scrie 400 de g, dar boabele cântăresc în jur de 250-300 g
- 3 ridichi roz
- câteva foi de ceapă (5, de exemplu, după gust ar fi mai bine - eu ador ceapa verde)
- 5 foi mari de salată (noi le spunem marole) - orice culoare și specie este bună
- 3 plante de lobodă (10 frunze) - orice culoare (verde sau roșie. Oare mai este de altă culoare?)
- 1 legătură mică de mărar - 6 plante tinere (circa)
- 3 linguri ulei de măsline sau de care ai
- sare după gust
Mod de preparare
- Curăță, spală și taie ceapa cum îți vine.
- Fă la fel cu marolele, mărarul și ridichile.
- Pregătește boabele de fasole spălându-le în 2-3 ape dacă-s din conservă. Poți folosi orice boabe vrei tu (la alegere). Pune-le într-un bol alături de celelalte ingrediente.
- Adaugă uleiul și sarea după gust.
- Amestecă. Servește cum, când și cu ce vrei tu. Ia la servici, la școală, în drumeție. Ai grijă la mirosul de ceapă. Ceapa verde are un gust mai delicat și la fel e și mirosul, dar tot ceapă e.
Mențiuni
În loc de fasole poți folosi năut, mazăre, linte sau alte boabe - după gust, nevoi și posibilități.
Niciun comentariu
Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganță deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.