Salată de cartofi cu păpădie, murături, prune și roșii - Rețetă de post, fără gluten

Nu te-ai gândit să folosești prune într-o salată, zi drept?
Dacă te-ai gândit, bravo ție, dacă nu, trebuie să încerci acum.

Crezi sau nu, gustul acrișor al murăturilor, de preferință castraveți, în oțet sau în saramură, și gustul dulce al prunelor, fără sâmburi, se combină perfect dând naștere unui gust divin.
Și eu am rămas uimită de savoarea minunată a acestei salate atât de frumos colorate.

Absolut de încercat, nu numai dacă ești vegan, vegetarian sau ții post. Poate ești la dietă sau poate ți-e foame, cum îmi era mie când am făcut salata asta.

Această salată a fost publicată într-o variantă puțin diferită pe alt blog de rețete care-mi aparține, https://bucatevegane.blogspot.com, dar pe care nu reușesc să-l mai mențin. Am prea multe.
Fotografia este aceeași deoarece nu mai am deloc timp să fac fotografii. 

De regulă, eu fierb mai mulți cartofi odată. Pe unii îi folosesc la piureu imediat, pe alții îi folosesc în diferite salate. 

Pentru această salată ai nevoie de boabe de coriandru. 
Dacă mă urmărești, știi că mereu zic că anumite ingrediente se pot înlocui cu alelele fără probleme. 
În acest caz, coriandru semințe nu se poate înlocui cu un altfel de condiment, dar mai ales nu se poate înlocui cu semințe de coriandru măcinate sau frunze verzi. Nu. Aceste au gust diferit. Complet diferit. De aceea mai toți se feresc de coriandru.
Și-i păcat, că boabele, mai ales dacă sunt puțin prăjite, dar o aromă fabuloasă tuturor mâncărurilor, în special salatelor.

Salată de cartofi cu păpădie-Rețetă de post, fără gluten de Cristina G.


Specificații tehnice
Grad de dificultate: redus-mediu
Timp de preparare: 5 minute dacă ai cartofii fierți, 35 de minute dacă nu
Porţii: 2

Ingrediente
  • 4 cartofi deja fierți - nu contează culoarea
  • 10 flori de păpădie cu tot cu frunze 
  • 3 castraveciori murați 
  • 3 prune uscate
  • 1 roșie
  • 1 lingură de boabe de coriandru - cum am zis, nu praf și nu verde, trebuie neapărat să fie semințe 
  • 3-4 linguri ulei de măsline sau de care ai - cel mai bun e de măsline 
  • sare după gust
  • 1 ceapă uscată sau 1 legătură de cepe verzi. Eu nu am avut că aș fi pus ceapă verde
Mod de preparare 
  • Dacă nu ai cartofi fierți, fierbe-i, cu coajă sau fără. Cum îți vine. 
  • Curăță-i. Taie-i după plac și pune-i într-un bol. 
  • Curăță ceapa, taie-o cum vrei tu și pune-o peste cartofi. 
  • Spală păpădia, taie și pune-o-n bol. 
  • Fă la fel cu castraveciorii. 
  • Taie prunele în 4-6. 
  • Pune boabele de coriandru la prăjit pentru 2 minute într-o tigaie fără ulei. În acest fel aroma particulară se întețește. Ai grijă să nu le arzi. Dacă iese fum, scoate-le imediat din tigaie. Strivește-le grosolan cu un mojar, dacă vrei. Eu le-am pus întregi, sunt destul de fragede. Pune-le în bol.
  • Varsă uleiul, pune sarea și servește cu mare poftă. 
Mențiuni
  • Dacă vrei să faci mai multe porții, dublează cantitățile. Sau viceversa și-atunci fă invers. 
  • Dacă nu-ți place ceapa uscată, pune verde - este chiar mai indicată. Dacă nu suporți niciun fel de ceapă, nu pune deloc. Iese la fel de bună și fără. 
  • În loc de prune poți pune stafide, dacă ești curajos și curios. Eu pun stafide-n multe mâncăruri. Asta pentru că stafidele conțin magneziu și altele despre care am scris aici (apasă/click)
  • În loc de castraveți poți pune pătlăgele sau chiar gogoșari în oțet. Poți opta și pentru castraveți proaspeți, dar mai bine ar fi ceva cu gust acrișor. Capere. Încearcă cu capere. Super!!! 

Niciun comentariu

Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganță deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.

Cel mai bun rizoto pe care l-am mâncat vreodată!

Orez cu păstăi, lobodă, ardei, mărar: Rețetă vegană, fără gluten

Iubitor de mâncare, Nu știu tu, dar eu ador orezul gătit în stil italian. Risotto adică. Și, de când am lucrat cu niște chefi italieni ...