Drag bucătar amator, începător sau profesionist,
Nu știu cum ai ajuns pe paginile mele, dar îți mulțumesc pentru încredere.
Acum, dacă tu vrei să faci rețeta următoare, ai multe de câștigat.
Dacă nu... ei bine, de pierdut nu ai nimic.
Este treaba ta.
Dar e păcat să nu încerci măcar.
Rețeta-i deosebit de simplu de făcut, și se adresează, în special, celiacilor - intoleranților la gluten - veganilor, vegetarienilor, celor care țin post și iubitorilor de rețete cu cartofi.
Nu e că ar fi cine știe ce rețetă ieșită din comun. Poate o faci și tu. Eu o fac foarte des, mai ales când ies cartofii noi.
Să știi că iese super și cu cartofi vechi.
Specificații tehnice

Grad de dificultate: redus-mediu
Timp de preparare: 25 de minute
Porţii: 2-3
Ingrediente
- 5 cartofi (medii) de care ai (roșii/albi)
- 1 ardei gras de orice culoare. Eu am pus ardei lungi bulgărești. După formă, ai crede că sunt iuți, dar nu-s. Păcat, că mie-mi place picant.
- 10 frunze de usturoi verde sau 1 cățel de usturoi ori 1/2 linguriță usturoi praf
- 4-5 linguri ulei de măsline sau de care ai
- 1 mănunchi mic de mărar verde
- sare după gust
Mod de preparare
- Pregătește o tigaie (cu diametrul 20-23 cm sau de care ai).
- Spală, curăță și taie mărunt ori strivește usturoiul.
- Spală cartofii și curăță-i de coajă - dacă vrei. Eu nu i-am curățat, după cum vezi. Sunt bio, eu i-am muncit. Taie-i în bucăți mici. Cuburi, felii sau cum vrei.
- Pune-i la fiert pentru 5 minute.
- Spală și taie ardeiul/ii cuburi.
- Pune tigaia pe foc mediu, adaugă 3 linguri de ulei, lasă-l să se încălzească, 1 minut circa.
- Pune ardeii tăiați cubulețe. Amestecă, lasă 2 minute. Cât să se prăjească puțin.
- Adaugă usturoiul mărunțit, lasă 1 minut, amestecă. Ai grijă să nu se ardă usturoiul, căci va deveni amar.
- Pune cartofii fierți, scurși de apă, adaugă circa 1/2 linguriță de sare, amestecă foarte bine. Acoperă cu un capac și lasă să se prăjească cam 10 minute la foc mediu-mic.
- Ai grijă că numai tu știi cum prăjește flacăra ta. Amestecă de mai multe ori, să nu se ardă.
- Spală și taie mărarul mărunt.
- Când aproape-s gata, împresoară-l peste cartofi. Amestecă.
Servește-i reci sau calzi, cu salată, murături sau goi, cum fac eu.
Niciun comentariu
Orice comentariu educat și la obiect este binevenit.
Nu voi publica niciun comentariu care conține aroganță deghizată, grandomanie, cuvinte murdare, insulte, etc.
Respectul este cuvântul de ordine.
O viață delicioasă îți doresc.